Izolarea fonică a elementelor de închidere interioare ale clădirilor

Planşee între etaje

• Pardoseala pe strat fonoizolant (strat intermediar) nu trebuie să aibă legături rigide (punţi sonore) cu partea portantă a planşeului, pereţilor şi cu alte elemente ale clădirii, adică trebuie să fie „flotantă”. Pardoseala de lemn sau stratul suport flotant de beton ale pardoselii trebuie să fie separate pe contur de pereţi şi de alte elemente ale clădirii cu rosruri de lăţimea 1 – 2 cm, care se umplu cu material fonoizolant, de exemplu, cu bandă atenuatoare sau materialul fonoizolant cu care a fost separată de planșeu. Plintele şi pervazurile trebuie fixate numai de pardoseală sau numai de perete. Racordarea cu peretele sau cu peretele despărţitor a construcţiei pardoselii pe strat fonoizolant este arătată în figura 1.

La proiectarea pardoselii cu stratul suport sub formă de şapă monolită flotantă, peste stratul fonoizolant este necesar de aplicat un strat hidroizolator continuu (de exemplu, pergamen, hidroizol, carton asfaltat etc.) cu suprapuneri la îmbinări de minim 20 cm. La îmbinările plăcilor fonoizolante nu trebuie să fie spaţii goale şi rosturi.

Figura 1. Schema soluţiei constructive a nodului de racordare cu peretele (peretele despărţitor) a pardoselii pe strat fonoizolant.

1 – partea portantă a planşeului între etaje; 2 – stratul suport de beton al pardoselii; 3 – îmbrăcămintea pardoselii;

4 – stratul intermediar din material fonoizolant; 5 – plinta elastică din plastic; 6 – peretele;

7 – pervazul din lemn; 8 – pardoseala din scînduri pe grinzişoare.

• Planşeele între etaje, cu condiţii ridicate pentru izolarea la zgomotul aerian (Rw = 57 – 62 dB), care separă încăperile de locuit şi cele încorporate zgomotoase, trebuie proiectate, de regulă, cu utilizarea plăcilor din beton armat monolit cu grosimea suficientă (de exemplu, construcţia cu schelet monolit sau monolită la primul etaj). Suficienţa izolării fonice a acestei construcţii se determină prin calcul.

O altă variantă constructivă pentru amplasarea încăperilor zgomotoase la primele etaje nelocuite este amenajarea etajului intermediar (tehnic ). în acest caz trebuie efectuate calculele de confirmare a izolării fonice suficiente a încăperilor de locuit. în toate cazurile, la amplasarea la primele etaje nelocuite a încăperilor cu surse de zgomot, se recomandă de amenajat în ele plafoane suspendate care măresc considerabil izolarea fonică a planşeelor.

Pereţi interiori şi pereţi despărţitori

• Pereţii dubli sau pereţii despărţitori, de regulă, se proiectează cu fixarea rigidă între elemente pe contur sau în puncte separate. Mărimea intervalului dintre elementele construcţiilor trebuie să fie de minim 4 cm.

La construcţiile pereţilor despărţitori din schelet căptuşit trebuie prevăzută fixarea în puncte a plăcilor de schelet cu pasul de minim de 300 mm. Dacă se utilizează două straturi de plăci de căptuşeală dintr-o parte a scheletului, ele nu trebuie să fie încleiate între ele. Pasul stâlpilor de schelet şi distanţa dintre elementele lui orizontale se recomandă de minim de 600 mm. Umplerea intervalului cu materiale moi fonoabsorbante, recomandată mai sus, este deosebit de eficientă pentru îmbunătăţirea izolării fonice a pereţilor despărţitori din schelet căptuşit. în plus, pentru majorarea izolării lor fonice se recomandă schelete separate pentru fiecare căptuşeală, precum și utilizarea panourilor speciale fonoizolante de fiecare parte a peretelui despărţitor.

• Pentru majorarea izolării la zgomot aerian a peretelui, executat din beton armat, beton, cărămidă etc, în multe cazuri este raţională utilizarea căptuşelii fonoizolante cu sau fără carcasă. În calitate de material pentru căptuşeală se pot utiliza plăci masive fonoizolante acoperite mai apoi cu plăci de ipsos-carton, fixate direct de perete sau prin carcasă din profil metalic. Spaţiul de aer între perete şi căptuşeală este raţional de efectuat cu grosimea de 40-50 mm şi de umplut cu material moale fonoabsorbant (plăci din vată de sticlă sau minerală etc).
• Uşile de intrare ale apartamentelor trebuie proiectate masive cu prag şi garniture de etanşare la rosturile de închidere.

Îmbinări şi noduri

• Îmbinările dintre elementele interioare de închidere precum şi dintre ele şi alte elemente adiacente trebuie să fie proiectate astfel, ca în procesul de construire ţi exploatare a clădirii să fie exclusă apariţia crăpăturilor, fisurilor neetanşităţilor străpunse, care scad brusc izolarea fonică a elementelor de închidere.

Îmbinările la care, în procesul de exploatare, deşi au fost luate măsuri constructive, sunt posibile deplasările reciproce ale elementelor îmbinate sub acţiunea sarcinii, deformaţiilor termice şi de contracţie trebuie construite cu utilizarea materialelor şi articolelor durabile de etanşare elastice, încleiate pe suprafeţele de îmbinat.

• Îmbinările dintre elementele portante ale pereţilor şi ale planşeelor care se sprijină pe ele, trebuie proiectate cu umplutura de mortar sau beton. Dacă în urma sarcinilor sau a altor acţiuni este posibilă deschiderea rosturilor, la proiectare trebuie să fie prevăzute măsuri care nu admit formarea la îmbinări a crăpăturilor străpunse.

Îmbinările dintre elementele portante ale pereţilor interiori se proiectează, de regulă, cu umplutura de mortar sau beton. Suprafeţele elementelor îmbinare trebuie să formeze un spaţiu (canal), ale cărui dimensiuni să asigure posibilitatea de umplere etanşă cu beton de montare sau mortar, pe toată înălţimea elementului. Trebuie prevăzute măsuri de limitare a deplasărilor reciproce ale elementelor îmbinate (amenajarea penelor, sudarea pieselor înglobate etc.). Piesele de îmbinare, mustăţile armaturii etc. nu trebuie să împiedice la umplerea spaţiului îmbinării cu beton sau mortar. Umplerea îmbinărilor se recomandă de efectuat cu beton sau mortar cu liant expansiv.

La proiectarea elementelor prefabricate de construcţie trebuie utilizate astfel de configuraţii şi dimensiuni ale sectoarelor de îmbinat, care asigură amplasarea, încleierea, fixarea şi comprimarea necesară a materialelor şi articolelor de etanşare, cînd utilizarea lor este prevăzută.

Elemente ale închiderilor, aferente echipamentului tehnico-edilitar

• Trecerea ţevilor de încălzire cu apă, de alimentare cu apă etc. prin pereţii dintre apartamente nu se admite.

Ţevile sistemului de încălzire cu apă, de alimentare cu apă etc. trebuie trecute prin planşeele dintre etaje şi pereţii dintre camere (pereţii despărţitori) în bucşe elastice (din polietilenă expandată şi alte materiale elastice) care admit deplasări termice şi deformarea ţevilor fără formarea crăpăturilor străpunse.

Găurile în panourile pereţilor interiori, destinate pentru îmbinarea ţevilor, coloanelor monolitizate ale sistemului de încălzire, trebuie astupate cu beton sau mortar cu liant expansiv.

• Reţea electrică îngropată în pereţii şi pereţii despărţitori dintre apartamente trebuie amplasată în canale sau ştrepi separaţi pentru fiecare apartament. Găurile pentru instalarea cutiilor de distribuire şi a prizelor nu trebuie să fie străpunse. Dacă formarea găurilor străpunse este condiţionată de tehnologia de execuţie a elementelor de perete, dispozitivele specificate trebuie instalate în ele numai dintr-o parte. Partea liberă a găurii se astupă cu ipsos sau cu alt mortar cu liant expansiv cu un strat cu grosimea de minim 40 mm.

Nu se recomandă instalarea cutiilor de distribuţie şi a prizelor în pereţii despărţitori din schelet căptuşit dintre apartamente, în caz de necesitate trebuie utilizate prize şi întrerupătoare la a căror instalare nu se fac goluri în plăcile de căptuşeală.

Scoaterea conductorului din planşeu spre plafon trebuie prevăzută în gaura nestrăpunsă. Dacă formarea găurii străpunse este condiţionată de tehnologia de producer a plăcii de planşeu, atunci gaura trebuie să constea din două părţi. Partea superioară cu diametrul mare trebuie să fie astupată cu mortar expansiv, cea inferioară – umplută cu material fonoabsorbant (de exemplu, cu material fibros subțire) şi astupată, din partea plafonului, cu un strat de mortar sau cu un capac decorativ etanş .

• Construcţia blocurilor de ventilare trebuie să asigure integritatea pereţilor (lipsa în ele a cavernelor, crăpăturilor străpunse) care separă canalele. Îmbinarea orizontală a blocurilor de ventilare trebuie să excludă posibilitatea pătrunderii zgomotului prin neetanşităţiile dintr-un canal în altul.

Găurile de ventilare ale apartamentelor adiacente pe verticală trebuie să comunice între ele prin canalu alăturat sau colector nu mai aproape decît peste un etaj.

Elemente, ecrane, îngrădiri fonoasorbante

• Elementele fonoabsorbante (tavane suspendate, placarea pereţilor, absorbanţi în benzi şi în bucăţi) trebuie utilizate pentru reducerea nivelelor de zgomot la locurile de muncă şi în zonele de aflare permanentă a oamenilor în clădiri de producţie şi publice.
• Absorbanţii în bucăţi trebuie utilizaţi dacă placajele nu sunt suficiente pentru obţinerea reducerii necesare a zgomotului, precum şi în loc de tavan suspendat fonoabsorbant, cînd amenajarea lui nu este posibilă sau puţin eficientă (înălţimea mare a încăperii de producere, prezenţa podurilor rulante, luminatoarelor şi instalaţiilor de aerisire).
• Drept măsuri obligatorii de reducere a zgomotului şi de asigurare a parametrilor acustici optimi în încăperi, elementele fonoabsorbante trebuie utilizate:

– în secţiile zgomotoase ale întreprinderilor de producţie;

– în sălile de maşini ale centrelor de calcul;

– în coridoarele, holurile şcolilor, spitalelor, hotelurilor, pensionatelor etc;

– în sălile de operaţie, sălile de aşteptare ale gărilor feroviare, aero şi auto;

– în sălile sportive şi bazinele de înot;

– în cabinele, boxele şi adăposturile fonoizolante.

• Ecranele, instalate între sursa de zgomot şi locurile de muncă ale personalului (care nu este ocupat nemijlocit la deservirea acestei surse), trebuie utilizate pentru protecţia locurilor de muncă contra sunetul direct. Utilizarea ecranelor este destul de eficientă numai în combinare cu elementele fonoabsorbante.
• Îngrădirea reprezintă un ecran care înconjoară sursa de zgomot din toate părţile. îngrădirile este raţional de utilizat pentru sursa (sursele) de zgomot, ale cărei nivele de putere sonoră sunt cu 15 dB şi mai mulţ mai înalte decît la celelalte surse de zgomot.

Construcţiile fonoabsorbante

• Elementele fonoabsorbante trebuie amplasate pe tavan şi pe părţile superioare ale pereţilor. Este raţională amplasarea elementelor fonoabsorbante pe sectoare sau fîşii separate. în frecvenţele mai joase de 250 Hz eficienţa placajului fonoabsorbant se măreşte la amplasarea lui în colţurile încăperii.
• Звукопоглощающие конструкции следует размещать на потолке и на верхних частях стен. Целесообразно размещать звукопоглощающие конструкции отдельными участками или полосами. На частотах ниже 250 Гц эффективность звукопоглощающей облицовки увеличивается при ее размещении в углах помещения.

Ecrane şi îngrădiri

• Ecranele trebuie utilizate pentru reducerea nivelelor de presiune sonoră la locurile de muncă, în zonele de acţiune direct a sunetului şi în zona intermediară. Ecranele trebuie instalate pe cît posibil mai aproape de sursa de zgomot.
• Ecranele trebuie executate din materiale dure în plăci sau din panouri separate cu placarea obligatorie cu materiale fonoabsorbante a suprafeţei îndreptate în direcţia sursei de zgomot.
• Ecranele pot fi plate în plan (netede) şi sub forma de, în acest caz eficienţa lor sporeşte. Dacă ecranul înconjoară sursa de zgomot, el se transformă în îngrădire, în acest caz eficienţa lui este mai mare. Dimensiunile liniare ale ecranelor trebuie să fie cel puţin de 3 ori mai mari decît dimensiunile lineare ale sursei de zgomot.

Echipamentul tehnico-edilitar al clădirilor

• La echipamentul tehnico-edilitar al clădirii care influenţează considerabil regimul de zgomot, se referă:

– sistemele de ventilare, condiţionare a aerului şi încălzire cu aer;

– substaţiile de transformare incorporate;

– ascensoarele;

– punctele termice individuale incorporate;

– centrele termice pe acoperiş.

• Sursele de zgomot în sistemele de ventilare, condiţionare a aerului şi încălzire cu aer, sunt ventilatoarele, climatizoarele, fancolile, agregatele de încălzire (caloriferele), dispozitivele de regulare la conductele de aer (droselele, registrele de ventilaţie, clapetele, vanele), dispozitivele de distribuire a aerului (grătare, plafoane, anemostate), coturile şi ramificaţiile conductelor de aer, pompele, compresoarele climatizoarele.

Caracteristicile de zgomot ale surselor de zgomot trebuie să se conţină în cărţile tehnice şi cataloagele echipamentelor de ventilare.

• Pentru reducerea zgomotului ventilatorului trebuie:

– ales agregatul cu cele mai mici nivele specifice de putere sonoră;

– asigurată funcţionarea ventilatorului în regimul de randament maxim;

– redusă rezistenţa reţelei şi exclusă utilizarea ventilatorul care creează presiunea excedentară;

– asigurată aducţiunea lentă a aerului la racordul de intrare al ventilatorului.

• Pentru reducerea zgomotului produs de ventilator la conductele de aer, prin care zgomotul se propagă, trebuie:

– prevăzute atenuatoarele de zgomot, centrale (nemijlocit lângă ventilator) şi de capăt (în conducta de aer, dinaintea dispozitivelor de distribuţie a aerului);

– limitată viteza de circulaţie a aerului în reţele la valoarea care asigură nivelele de zgomot, generat de dispozitivele de reglare şi de distribuire a aerului, în limita valorilor admisibile în încăperile deservite.

• În calitate de atenuatoare de zgomot la sistemele de ventilare pot fi utilizate atenuatoarele tubulare, lamelare, cilindrice şi camerale precum şi conductele de aer şi corurile lor, placate la interior cu materiale absorbante de zgomot.

Construcţia atenuatorului trebuie de ales în funcţie de dimensiunea conductei de aer, reducerea necesară a nivelelor de zgomot, viteza admisibilă a aerului pe bază de calcul, conform codului practic corespunzător.

• Pentru prevenirea pătrunderii zgomotului ridicat de la echipamentul tehnico-edilitar în alte încăperi ale clădiri, trebuie:

– să nu se amplaseze alături cu camerele de ventilare, punctele termice, puţurile de ascensor etc, încăperile care necesită protecţie sporită contra zgomotului;

– vibroizolate agregatele prin intermediul vibroizolatoarelor cu arc sau de cauciuc;

– utilizate placaje fonoabsorbante în camerele de ventilaţie şi în alte încăperi cu echipament zgomotos;

– utilizate în aceste încăperi pardoseli pe strat suport elastic (pardoseli flotante);

– utilizate elemente de închidere ale încăperilor cu echipament zgomotos, cu o izolare fonică normată.

• Pardoselile pe strat suport elastic (pardoselile flotante) trebuie executate pe toată suprafaţa încăperii sub forma unei plăci de beton armat cu grosimea de minim 60-80 mm. în calitate de strat suport elastic se recomandă de utilizat plăci sau saltele din fibre de sticlă sau minerale cu densitatea 50-100 kg/m3. La densitatea materialului de 50 kg/m3 totală sumară (greutatea plăcii şi a agregatului) nu trebuie să depăşească 10 kPa, la densitatea de 100 kg/m3-20 kPa.
• Puţurile de ascensor este rational de amplasat în casa scării, între între rampele de scară. La soluţionarea sistematizării arhitecturale a clădirii de locuit trebuie să se prevadă ca încăperile adiacente cu puţul încorporat de ascensor să nu necesite protecţie sporită contra zgomotului (holuri, coridoare, bucătării, blocuri sanitare). Toate puţurile de ascensor trebuie să aibă fundaţie independentă şi să fie separate de alte elemente ale clădirii prin rost acustic de lăţimea 40-50 mm.
• La sistemele de conducte ale staţiilor de pomprare încorporate, punctelor tehnico-edilitare, centralelor termice trebuie prevăzute intercalaţii elastice sub formă de furtunuri din pânză cauciucată (în cazuri necesare, armată cu spirale metalicei). Furtunurile elastice trebuie amplasate pe cît posibil mai aproape de pompe.

Sursa: Normativul în construcţii NCM E.04-02-2006 (MSN 2.04-03-2005)